luni, mai 13, 2024
AcasăLocal BTPost de personal contractual scos la concurs de Jandarmeria Botoșani

Post de personal contractual scos la concurs de Jandarmeria Botoșani

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani organizează concurs în vederea încadrării unui post vacant de personal contractual (muncitor calificat IV-I) în cadrul Serviciului Logistic – Administrare Patrimoniu Imobiliar și Protecția Mediului.

Dosarul de concurs poate fi depus personal de către candidați până la data de 14.12.2021, ora 14.00, la Biroul Resurse Umane din cadrul inspectoratului, cu sediul în municipiul Botoșani, str. I.C. Brătianu, nr. 110 – 112.

Nu va fi acceptat dosarul de concurs în cazul în care documentele solicitate în original prezintă deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranță care nu permit stabilirea autenticității documentului sau sunt plastifiate.

Candidații trebuie să fie absolvenți de cel puțin studii gimnaziale cu certificat de capacitate/de absolvire și, de asemenea, trebuie să fi absolvit cursuri/programe de perfecționare/specializare – instalator sanitar și încălzire termică, autorizație avizată ISCIR – fochist clasa C (în termen de valabilitate).

Nu se solicită vechime în muncă și/sau specialitate.

Toate informațiile necesare celor interesați sunt cuprinse în anunțul de concurs postat pe site-ul inspectoratului – www.jandarmeriabotosani.ro, secțiunea ,,Carieră”, precum și la avizierul inspectoratului.

În situația în care există nelămuriri în urma studierii anunțurilor de concurs, candidații pot lua legătura telefonic cu lucrătorii Biroului Resurse Umane, de luni până vineri (în zilele lucrătoare), între orele 10.00 – 14.00, la numărul 0231511533, interior 24527.

De asemenea, candidații vor verifica periodic site-ul inspectoratului, pentru a fi la curent cu eventualele precizări și modificări apărute în organizarea și desfășurarea concursului.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.2 ° C
14.9 °
13.8 °
53 %
3.5kmh
91 %
lun
15 °
mar
14 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oare folosesc toți același lipici? Că nu prea ține la contactul cu alegătorii.

EDITORIAL

Bugetul de subvenții acordate partidelor aprobat de Guvern pentru 2024 este cel mai mare din istorie: 314 milioane de lei, sumă din care PSD...

EPIGRAMA ZILEI

În vis, erai mugur de floare Ițit din albul unei rochii Atât de sexy, sclipitoare, Că mi-am frecat până și ochii...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...