spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTAvarie la o conductă de apă, în centrul orașului

Avarie la o conductă de apă, în centrul orașului

Centrul municipiului este „inundat” de câteva zile, din cauza unei avarii care a avut loc la o conductă de apă. Defecțiunea ar fi survenit în cursul zilei de sâmbătă (n.r. – 27 noiembrie a.c.), în intersecția străzilor Cuza Vodă și Marchian, undeva în apropierea fostului sediu al Casei Corpului Didactic, însă nici până astăzi aceasta nu a fost remediată. În schimb, apa a continuat să curgă zile în șir, inundând trotuarul și zona adiacentă.

O altă avarie care a produs nemulțumiri zile în șir a avut loc la numai circa 400 de metri distanță, în perimetrul fostei Școli sanitare din zona Maxim Gorki, undeva în spatele Liceului de artă „Ștefan Luchian”. Clădirea a fost retrocedată, iar după ce ani în șir aceasta a fost folosită de oamenii fără adăpost, actualii deținători au împrejmuit terenul, însă nu au mai trecut pe acolo. Din acest motiv, apa a curs luni în șir, fără ca cineva să intervină. Nemulțumiți, locatarii blocurilor din apropiere au făcut nenumărate sesizări inclusiv la operatorul de apă, dar și la asociațiile de proprietari, însă fără efect.

Aproape că nu este zi în care cei de la Nova Apaserv să nu se confrunte cu avarii în sistemul de distribuție a apei potabile din municipiu. O altă avarie a avut loc zilele trecute pe Calea Națională, în apropierea Pieței centrale. Cei de la operatorul de apă spun că situația este din cauza conductelor foarte vechi, care cedează permanent.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
42 %
3.2kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...