marți, mai 14, 2024
AcasăLocal BTControale realizate de specialiștii DAJ la comercianți de fructe și legume

Controale realizate de specialiștii DAJ la comercianți de fructe și legume

În următoarea perioadă, specialiștii DAJ BOTOȘANI vor verifica modul de respectare a legislației specifice din domeniul comercializării legumelor și fructelor proaspete, provenite din producția autohtonă sau/și import.
„Având în vedere specificul lunii decembrie, reprezentat de sărbătorile religioase de iarnă și trecerea în noul an calendaristic, când volumul vânzărilor de legume și fructe proaspete înregistrează o creștere semnificativă, Direcția pentru Agricultură Județeană BOTOȘANI intensifică acțiunile de control în domeniul legumelor și fructelor proaspete”, au transmis reprezentanții DAJ.
Astfel vor fi supuse controlului de conformitate loturile de legume și fructe comercializate în rețelele de tip en-detail/cash&carry, o importanță deosebită urmând a fi acordată legumelor foarte căutate de consumatori în această perioadă.
Potrivit reprezentanților DAJ, aceste verificări vor continua în următoarea perioadă în tot județul pentru a avea siguranța că fructele și legumele care ajung pe masa consumatorilor sunt de cea mai bună calitate.
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
47 %
4.9kmh
92 %
mar
14 °
mie
14 °
joi
16 °
vin
16 °
sâm
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici (foto stânga) a fost în campanie electorală și la târgul agro-zoo de la Popăuţi.

EDITORIAL

Campanie electorală, desigur, astfel că nu trebuie să ne mire faptul că indivizii care visează să ne spolieze în următorii patru ani nu se...

EPIGRAMA ZILEI

Ba-i subțire, ba e gros Dar cu ... caracter frumos. Și oriunde pe pământ E ... purtător de cuvânt! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...