spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTPrimar prădat de un copil

Primar prădat de un copil

Un tânăr care l-a prădat pe primarul comunei Concești a scăpat de pușcărie pentru că în momentul comiterii faptei era minor. Prin urmare, chiar dacă tânărul a recunoscut că a furat banii, judecătorii nu au avut cum să-l condamne, ci au dispus o măsură educativă și anume asistarea zilnică pe o perioadă de 6 luni, sub coordonarea Serviciului de Probațiune Botoșani.

Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Darabani și a rămas definitivă prin neapelare.

Povestea furtului întrece orice închipuire, întrucât băiatul, care venise la cerșit, a dat dovadă de un tupeu incredibil, cotrobăind prin cel puțin două camere. Ba mai mult, după ce a subtilizat teancul de bancnote, el s-a dus acasă și le-a dat o parte din bani părinților pentru ca aceștia să cumpere ce aveau nevoie prin gospodărie.

Furtul a avut loc în vara lui 2015, când primarul Costel Nazare, care a administrat mai multe afaceri de-a lungul timpului, a mers în oraș pentru niște cumpărături. Imediat ce a plecat, și-a făcut apariția Daniel L., de 14 ani, din comuna Cristinești, care venise însoțit de un frate mai mic, pentru cerșit. Soția primarului le-a oferit mai multe produse alimentare, așa cum obișnuia să facă, după care tânărul și fratele său au părăsit zona.

La scurt timp, primarul și-a sunat soția rugând-o să ia mai mulți bani de acasă pentru niște cumpărături mai consistente. A fost momentul în care suma, circa 97.000 de lei, a fost zărită întreagă. Era vorba de 86.800 de lei, bonuri de masă în valoare de 3.200 de lei, 120 de lire sterline și 565 de euro. După ce a luat o parte din bani, femeia, însoțită de cele două fiice, a plecat și ea în oraș, în locuință rămânând doar menajera, care călca rude într-o cameră de la etajul locuinței.

Fapte recunoscute în timpul audierilor

Ulterior, menajera a auzit de afara o voce, motiv pentru care a coborât la parterul locuinței, unde a găsit o femeie de etnie rromă, care a întrebat-o de primar, femeia părăsind locuința. Că totul a fost planificat, este greu de spus. Cert este că la scurt timp a revenit și Daniel L., vorba vine pentru a restitui o sacoșă goală, dar a cerut și un pahar cu apă. Părea să fie doar o suită de întâmplări, dar a doua zi primarul a realizat că nu mai sunt banii, iar într-un final a sunat la poliție.

Cercetările aveau să arate că hoțul sau hoții ar fi reușit să intre pentru că o ușă de acces în locuință rămânea mai tot timpul deschisă. În urma investigațiilor, anchetatorii au ajuns la Daniel L., însă prima dată puștiul nu a recunoscut nimic.

Ulterior, în timpul audierilor, el a recunoscut că a intrat în casă și a furat mai mulți bani din niște portofele, în două din camerele casei, de unde a subtilizat circa 32.000 lei precum și în jur de 30 de bonuri valorice, cu valoarea de 5 și 10 lei fiecare. Cu bonurile valorice, Daniel L., a cumpărat alimente, cu o parte din bani a cumpărat bolțari, a schimbat geamurile casei părinților săi, cărora le-a dat o şi parte din bani pentru a plăti unele daune la care fuseseră obligați prin hotărâre judecătorească, iar restul i-a folosit la cheltuieli zilnice la școală.

Hoţ pus să dea banii înapoi

Trimis în judecată, băiatul, care între timp a împlinit 20 de ani, a susținut că este de acord să restituite primarului 32.000 lei precum și contravaloarea tichetelor de masă (1.000 – 1.500 lei), dar nu a recunoscut că ar fi sustras 97.000 lei. Cum ușa locuinței era deschisă, judecătorii au aplicat principiul latin „in dubio pro reo”, și l-au crezut pe tânăr. Prin urmare, el a fost obligat să restituie 35.000 de lei și să plătească cheltuielile judiciare.

„S-a apreciat că măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice poate asigura cadrul reintegrării optime a minorului, prin controlul și îndrumarea acestuia în programul său zilnic. De asemenea, s-a apreciat oportună impunerea obligației de a urma un curs de pregătire școlară, iar în vederea asigurării unei supravegheri exterioare familiei, prezența la Serviciul de Probațiune la datele Fixate, ar contribui la reintegrarea socială a minorului”, au arătat judecătorii. Sentința a fost pronunțată în urmă cu circa trei săptămâni și a rămas definitivă prin neapelare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
24.4 ° C
24.6 °
24.4 °
49 %
6.9kmh
100 %
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...