marți, august 26, 2025
AcasăLocal BTColindători în vizită la DSP

Colindători în vizită la DSP

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani a primit astăzi patru grupuri de colindători din județ care i-au încântat pe angajații instituției cu colinde tradiționale românești. Primul grup aparținea Colegiului Național ”A.T. Laurian” apoi au urmat elevii de la Drăgușeni, Pomîrla și Școala 10.

Evenimentul artistic a fost coordonat de Inspectoratul Școlar Botoșani care s-a asigurat ca tot programul să se desfășoare după un program riguros pregătit. “DSP Botoșani mulțumește Inspectoratului Școlar și fiecărui colindător în parte care ne-a adus Vestea Bună a Nașterii Mântuitorului!”, au transmis reprezentanţii DSP.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
71 %
2kmh
4 %
mar
24 °
mie
28 °
J
33 °
vin
34 °
S
36 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se cunoaşte că se cam încheie sezonul concediilor.  

EDITORIAL

Cu peste 30 ani în urmă, David Mustaine, genialul lider al trupei de rock Megadeth, compunea o piesă care s-a dovedit a fi premonitorie....

EPIGRAMA ZILEI

Zodiacul, bată-l focul Le-a zădărnicit norocul, Cuplarea fiind bizară : Pește el iar ea ... fecioară! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...