spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTMașină cu roțile în sus, după un accident la beție. Trei persoane...

Mașină cu roțile în sus, după un accident la beție. Trei persoane au ajuns la spital

Trei persoane au fost rănite, după ce un șofer care a urcat beat la volanul unui autoturism s-a răsturnat cu mașina pe drumul dintre Știubieni și Vorniceni. Accidentul s-a produs pe 25 decembrie a.c., în prima zi de Crăciun, când un tânăr de 23 de ani, care conducea un autoturism pe drumul județean 292, nu a adaptat viteza la șoseaua umedă și a pierdut controlul asupra direcției de mers.

Mașina a ieșit de pe șosea, s-a izbit într-un mal de pământ de pe partea dreaptă, de unde a fost proiectată, pe cupolă, pe partea carosabilă. În urma coliziunii, conducătorul auto și doi pasageri din autovehicul, ambii de 20 de ani, au fost transportați la spital.

Anunțați despre producerea accidentului prin intermediul unui apel pe 112, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au ajuns la fața locului, după care l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
16.7 ° C
17.2 °
14.4 °
57 %
1.5kmh
5 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...