marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTPrimul bebe din An este un băiețel

Primul bebe din An este un băiețel

Primul bebe născut în 2022 fost un băiețel, după trei ani în care fetițele au “făcut legea”.

Este vorba despre un băiețel care cântărește 2.460 de grame și a fost născut prin cezariană. Micuțul este al doilea copil al unei familii tinere din Corlăteni. Atât el, cât și mămica, sunt bine.

Copiii născuți în prima zi a anului sunt marcați de cifra unu. Din acest motiv, există credința, că vor avea o voință puternică, vor fi originali, vor fi atrași mereu de începuturi, independenți, creativi, dinamici, dornici de afirmare și câștig.

Mai mult, vor avea calități de lider, ambiție, dorință de perfecțiune. Unu reprezintă noul, începutul, pionieratul, dar reprezintă și egoismul, încăpățânarea, aroganța, pasivitatea, agresivitatea.

Se spune că bebelușii născuți în prima zi din An vor avea mai mult noroc decat cei din jurul lor. Familia unui copil născut în Noul An va avea succes în anul respectiv.
Micutii nascuti de Revelion nu vor fi afectati de niciun element malefic si vor fi feriti de inec.
 Nazdravanii se vor transforma in adulti fertili.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
20.5 °
48 %
7.2kmh
5 %
mar
26 °
mie
26 °
J
29 °
vin
30 °
S
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...