spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTTânăr trimis la puşcărie pentru infracţiuni rutiere

Tânăr trimis la puşcărie pentru infracţiuni rutiere

A crezut că poate să facă orice pe drumuri, dar a ajuns în final la pușcărie. Este cazul unui tânăr din Flămânzi, Iulian Mihai Brânzei, în vârstă de 28 de ani, care a fost condamnat la doi ani și cinci luni de închisoare cu executare. Sentința definitivă a fost pronunțată luni, când tânărul a fost ridicat de polițiști și încarcerat pentru executarea pedepsei.

În fapt, în noaptea de 30 spre 31 ianuarie 2016, tânărul a condus un Opel Astra, fără a deține permis de conducere, împrejurare în care a produs un eveniment rutier, urmat de pagube materiale, în sensul că a acroșat un autoturism BMW. Ancheta declanșată atunci de polițiști avea să scoată la iveală că în noaptea respectivă mai mulți tineri fuseseră la o discotecă din Flămânzi și se întorceau spre casă cu un BMW. Când mașina a ajuns în Copălău, șoferul a oprit mașina pentru a-și satisface necesitățile fiziologice, dar a observat că din sens opus venea un Opel Astra, care a oprit în dreptul lor. La volan era tocmai Iulian Mihai Brînzei, care a deschis geamul lateral al mașinii și l-a întrebat „dacă este șmecher și vrea să îl bată”. Cum în Opel mai erau și alte persoane, tânărul a încercat să plece cu BMW-ul pentru a evita un eventual conflict, dar Iulian Mihai Brînzei a dat Opelul cu spatele și s-a izbit în BMW,

Cazul a ajuns în atenția polițiștilor, iar după ce a fost identificat, individul din Flămânzi a încercat să-l determine pe șoferul BMW-ului să-și schimbe declarația, dar fără succes. A urmat procesul, doar că, pe lângă schimbarea completului de judecată, unii martori indicați de suspect au încercat să vină cu o altă variantă, care îl disculpa practic pe Brînzei. Doar că judecătorii nu i-au crezut și l-au condamnat pe tânăr la închisoare cu executare, mai ales că acesta mai avea o condamnare cu suspendare din 2016. A urmat apelul, iar din acest motiv procesul s-a prelungit până anul acesta.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
56 %
0.5kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...