spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTSlujbă de Te Deum în toate bisericile, de Ziua Unirii

Slujbă de Te Deum în toate bisericile, de Ziua Unirii

În ziua de 24 ianuarie 2022, când se împlinesc 163 de ani de la Unirea Principatelor române, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română. La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.

Aniversarea Unirii Principatelor Române şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea acesteia sunt un act solemn care menţine aprinsă candela unităţii şi demnităţii noastre naţionale”, a transmis Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Unirea Principatelor Române, eveniment crucial din istoria poporului român, a fost încununată la Bucureşti prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești. Domnitorul a fost ales într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul unde se află astăzi Palatul Patriarhiei.

La Sfânta Liturghie oficiată luni, 24 ianuarie 2022, începând cu ora 9:30, în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.

La ora 12:00, va fi oficiată slujba de TE DEUM ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, act la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ.

După oficierea slujbei de TE DEUM, va fi depusă o coroană de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din apropierea Catedralei Patriarhale. Anul acesta (2022), din cauza pandemiei, în 24 ianuarie nu se mai organizează un moment aniversar la Palatul Patriarhiei”, se mai arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
39 %
3.1kmh
90 %
lun
20 °
mar
25 °
mie
17 °
joi
16 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...