spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTCEX a organizat simpozionul "Inteligenţa ca dar şi responsabilitate"

CEX a organizat simpozionul „Inteligenţa ca dar şi responsabilitate”

Vineri, 21 ianuarie, elevii de liceu și profesorii coordonatori din cadrul Centrului de Excelență Botoșani au participat la Webinar-ul (un seminar realizat online, utilizat de către organizaţii pentru a transmite un mesaj către o audienţă largă – n.r.) interactiv cu tema „Inteligența ca dar și responsabilitate”.

Webinar-ul a reprezentat o provocare, pe care conf. univ. dr. Adela Moraru de la Universitatea Dimitrie Cantemir – Târgu Mureș, profesorul Gabriel Hârtie, directorul CEX și psihologul Irina Panainte au lansat-o elevilor și profesorilor din cadrul Centrului Județean de Excelență Botoșani, o oportunitate de a lua parte la o dezbatere despre talent și performanță, despre sens, spiritualitate, valoare și inteligență.

Organizarea acestui webinar a plecat, pe de o parte de la ideea că e important ca fiecare elev care face efort suplimentar pentru obținerea performanței să-și cunoască potențialul pe care îl are, să fie conștient de acesta și să îl valorifice astfel încât să fie autorii Binelui și pe de altă parte, de la ideea că profesorii reprezintă factorul principal care reușește să stimuleze și să valorifice la maxim resursele și potențialul individual al elevului„, a transmis Irina Panainte.

Adela Moraru, specialist în psihologie cognitivă, neuropsihologie și psihologia personalității, a însoțit participanții într-o călătorie introspectivă în care ei au descoperit că fiecare este un erou al cărui drum depinde de modul propriu în care și-l construiește și îi dă sens. Eroul este înzestrat cu daruri sau aptitudini diferite pe care este chemat să le descopere: inteligențe multiple – lingvistică, logică, muzicală, kinestezică – și cu trăsături de personalitate unice – extroversiune, conștiinciozitate, stabilitate emoțională, etc. Împreună cu partenerii de dialog – elevi și profesori – s-au stabilit căile prin care acest potențial nativ poate fi transfigurat într-o performanță remarcabilă. Intervențiile Ioanei și ale Teodorei au punctat importanța disciplinei și efortului perseverent în reușita în orice domeniu. Elevele  au subliniat că profesorii și experții într-un domeniu pot fi modele ce susțin evoluția unui tânăr, dar acesta este chemat să își descopere propria vocație și cale de expresie.

Intervențiile punctuale ale lui Pavel, elev în cadrul CEX, au marcat accentele spirituale ale discuției cu exemple edificatoare din cultura română.

M-am implicat în organizarea acestui Webinar pentru că e uimitor cum fiecare elev reprezintă o <colecție de inteligențe> exprimate prin moduri variate de învățare și prin modalități particulare de exprimare a achizițiilor dobândite și e foarte important ca aceste inteligențe să își găsească sensul”, a declarat Gabriel Hârtie.

Potrivit organizatorilor, webinar-ul  a constituit un eveniment de succes, care a trezit în fiecare participant curiozitatea de a studia, de a se (auto)descoperi, de a înțelege că darul cu care sunt înzestrați, inteligenţa, reprezintă, în egală măsură și o responsabilitate de a-l dedica unor idealuri nobile.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.4 ° C
19.2 °
16.6 °
56 %
1.8kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...