joi, mai 16, 2024
AcasăLocal BTTineri judecaţi după afaceri cu bani falşi

Tineri judecaţi după afaceri cu bani falşi

Șase indivizi din județul Suceava, bănuiți că au plasat pe piață valută falsă, au fost trimiși în judecată de procurorii Biroului Teritorial Botoşani din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Suspecții ar fi păcălit cel puțin 10 persoane, printre care și cadre didactice sau foști angajați ai Ministerului Afacerilor Interne. Acuzați de constituire de grup infracțional organizat, punere în circulație de monedă falsificată și punere în circulație de valori falsificate, cei șase urmează să fie citați în fața judecătorilor.

Până la pronunțarea unei sentințe definitive, ei vor beneficia de prezumția de nevinovăție.

Cazul a intrat în atenția DIICOT încă din vara lui 2018. Atunci, anchetatorii au organizat opt percheziții domiciliare în zona municipiului Rădăuți (județul Suceava), ținta fiind exact grupul de escroci.

„În cauză exista suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii iulie 2018, pe raza judeţului Suceava s-a constituit un grup infracţional organizat, format din mai mulţi membri, care s-au asociat în baza unor înţelegeri prealabile în vederea obţinerii unor profituri ilicite, desfăşurând activităţi de plasare de bancnote euro contrafăcute din cupiura 50 de euro și 100 lei pe raza județelor Suceava și Botoșani”, arătau atunci anchetatorii, care au mai precizat că era vorba de șapte suspecți bănuiți de constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, punerea în circulaţie de monedă străină falsificată, punerea în circulaţie de valori falsificate, şi înșelăciune.

În urma descinderilor, cinci dintre cei bănuiți – Filip Puiu, Petre Popescu, Florin Constantin Văcărean, Elisei Scripcariuc și Daniel Marcu, toți din Rădăuți – au fost arestați preventiv. Cercetările au durat până anul acesta, când dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Botoșani, pe lista inculpaților figurând și Beniamin Puiu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11 °
64 %
2.3kmh
99 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
15 °
Dum
23 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Tot ăsta rămâne cel mai bun sistem antifurt la români. Mai ales că e și ieftin.

EDITORIAL

O vorbă înțeleaptă, larg răspândită, spune că gusturile nu se discută. Sunt întru totul de acord că deosebirile structurale care există între oameni afectează...

EPIGRAMA ZILEI

Au plecat toți în vacanță Chiar de nu și-au fixat ruta, Au lăsat în schimb, în clanță, Un bilet : NEAM DUS CU PLUTA !   Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...