vineri, august 22, 2025
AcasăLocal BTTentativă de omor cu furca. Un tânăr va ajunge în fața magistraților

Tentativă de omor cu furca. Un tânăr va ajunge în fața magistraților

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui tânăr din comuna Ungureni, acuzat de tentativă de omor. În vârstă de 23 de ani, Bogdan Petru Drăguț a fost trimis în boxa acuzaților pentru o agresiune comisă în urmă cu aproape șase ani.

Potrivit anchetatorilor, fapta s-ar fi petrecut în seara zilei de 11 iunie 2016, în faţa unui local din comună. Atunci, pe fondul unui conflict spontan, tânărul l-ar fi lovit pe Gabriel A., o singură dată, cu partea metalică a unei furci în zona capului, cauzându-i leziuni cerebrale pentru vindecarea cărora a necesitat 70-80 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.

Investigațiile au durat până anul acesta, când procurorii au întocmit rechizitoriul și au dispus trimiterea în judecată a agresorului. Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Botoșani, magistrații urmând să verifice în Cameră Preliminară legalitatea administrării probelor, după care se va decide data la care va începe procesul. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, tânărul va beneficia de prezumția de nevinovăție.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
23.8 ° C
23.9 °
21.1 °
64 %
8.9kmh
100 %
vin
22 °
S
25 °
D
20 °
lun
25 °
mar
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantier arheologic în plin centrul oraşului. S-o fi descoperit că reţelele de apă şi canalizare sunt din anctichitate.  

EDITORIAL

În toamna lui 1995, la puțină vreme după ce am devenit student, a avut loc cea mai amplă mișcare de protest a studenților, finalizată...

EPIGRAMA ZILEI

M-a-ntrebat iubita dacă Fusta nouă-i vine bine Și i-am spus că pentru mine E mai bine când ... îi pleacă!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...