marți, octombrie 14, 2025
AcasăLocal BTZeci de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

Zeci de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat, joi, o acțiune pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, pe arterele principale din municipiul Botoșani, pe care se înregistrează valori de trafic crescut.

Astfel, în urma activităților desfășurate au fost verificate peste 70 de autotvehicule și legitimate aproximativ 100 de persoane.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei, dintre care, 13 sancțiuni au fost aplicate pentru opriri neregulamentare.

Totodată, au fost reținute 4 permise de conducere.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10 °
61 %
4.7kmh
98 %
mar
13 °
mie
12 °
J
14 °
vin
15 °
S
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La prefectură videoconferințele ies din dulap.

EDITORIAL

Au explodat ironiile pe rețelele sociale după ce Poliția Română s-a lăudat cu o ispravă chiar și mai jenantă decât găina din povestea lui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...