miercuri, august 27, 2025
AcasăLocal BTPlanuri pentru sute de locuri de parcare în Săveni

Planuri pentru sute de locuri de parcare în Săveni

Oraşul Săveni continuă să se dezvolte. După asfaltarea străzilor şi implementarea altor proiecte de interes pentru comunitate, prioritară a devenit pentru conducerea primăriei amenajarea de noi locuri de parcare. Relu Târzioru, primarului oraşului, a anunţat că în acest an vor fi realizate sute de locuri de parcare. Această investiţie va fi susţinută cu fonduri de la bugetul local. „În zona unde este posibil şi unde este aglomerare foarte mare de maşini vreau să fac parcări supraetajate. Vreau să fac peste 500 de locuri de parcare în acest an în aşa fel încât să nu mai avem maşini în stradă. Toate să fie lăsate în aceste parcări. Aşa este corect şi normal pentru un oraş civilizat”, a declarat primarul.

Potrivit edilului, la această dată au fost făcute măsurători în cartiere de către o echipă de specialişti. „Fiind cu fonduri proprii, putem demara investiţia chiar în primăvară. Noi nu facem spectacole, nu dăm sute de mii pe ghirlande, nu facem nici un rabat de la calitatea lucrărilor care trebuie făcute”, a mai spus Relu Târzioru.

Tot în oraşul Săveni vor fi realizate parcări cu fonduri europene, în spatele primăriei şi în prelungirea pietonalului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
19.5 ° C
21.6 °
19.4 °
52 %
2.6kmh
9 %
mie
18 °
J
33 °
vin
34 °
S
36 °
D
34 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei curajoşi s-a inventat şi jumătatea de taxi.

EDITORIAL

Mai în glumă, dar mult mai în serios, am cam ajuns să mă tem de reformă. Pentru că toate măsurile cu pretenții reformatoare luate...

EPIGRAMA ZILEI

NU-I BUN TOT CE-I LUNG ŞI MARE - Afirmația e justă Şi-un exemplu ca atare E banala ... fustă!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...