duminică, mai 19, 2024
AcasăLocal BTCasă cuprinsă de flăcări, din cauza jarului căzut din sobă

Casă cuprinsă de flăcări, din cauza jarului căzut din sobă

O familie din Darabani a rămas fără o parte din agoniseală în urma unui incendiu care a izbucnit în locuință. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp. Fiul proprietarilor a făcut focul în sobă și a ieșit din casă. În urma lui, jarul căzut din sobă a aprins bunurile din apropiere. Până să-și dea seama ce se întâmplă, flăcările s-au extins la întreaga încăpere.

„Un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani și pompierii voluntari din oraș au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și au reușit să stingă incendiul înainte de a se extinde la întreaga locuință”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Adolescentul, în vârstă de 17 ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Nu a necesitat transportul la spital.

Pentru evitarea unor astfel de incendii, pompierii vă recomandă:

▪️nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
▪️nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
▪️nu lăsați ușa sobei deschisă.
▪️nu supraîncălziți soba.
✔️ Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
▪️nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
✔️Stingeți focul pe timpul nopții.
▪️nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
9.2 ° C
11.6 °
8.9 °
93 %
2.3kmh
5 %
Dum
21 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
23 °
joi
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...