spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTAPIA confirmă controlul antifraudă

APIA confirmă controlul antifraudă

La o săptămână de la descinderea inspectorilor antifraudă, reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Botoșani confirmă verificările efectuate de structura centrală. Potrivit directorului APIA, Liviu Zaharia, acest control a fost realizat ca urmare a unei sesizări primite din partea unui funcționar public, dar și în urma autosesizării Direcției Antifraudă determinată de apariția unui articol în presa locală cu privire la activitatea unor funcționari publici din cadrul instituției.

“În ceea ce privește aspectele verificate și/sau constatate de către echipa de control, vă comunicăm că acestea sunt în curs de desfășurare și nu ne putem pronunța până la finalizarea acestora”, a transmis directorul instituției.

În trecut, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură au mai fost constatate nereguli. De exemplu, în 2020, fostul primar al comunei Frumuşica, Constantin Rădeanu, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare în urma unor afaceri cu subvenţii pentru pășunea comunală, care ar fi prejudiciat bugetul Uniunii Europene. Aranjamentele ar fi avut loc în urmă cu mai bine de 10 ani, la mijloc fiind vorba de aproape 30.000 de euro. El a fost găsit vinovat de instigare la infracţiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. În plus, instanţa i-a aplicat şi interdicţia de a candida la o funcţie aleasă sau de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.5 ° C
14.6 °
7.8 °
66 %
2kmh
5 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...