miercuri, iunie 18, 2025
AcasăLocal BTGospodărie mistuită de un incendiu

Gospodărie mistuită de un incendiu

Un incendiu violent a izbucnit sâmbătă dimineață, într-o gospodărie din localitatea Pascari, comuna Șendriceni. Un depozit de furaje, unul de lemne, o anexă și acoperișul unei case în construcție au fost cuprinse de flăcări. Alarma a fost dată de vecini.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu trei autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijin, au venit și pompierii de la Detașamentul Botoșani, cu o autospecială cu apă și spumă. Pompierii au constatat că ardeau generalizat depozitele de furaje și lemne, anexa și acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte construcții din gospodărie. Arderea era întreținută de cantitatea mare de ulei de motor, alcool sanitar și cauciucuri, care erau depozitate în anexă.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, au intervenit, în total, 20 pompieri militari și un elev, aproape patru ore. Au ars 12 tone de lemne, 12 baloți de furaje. În incendiu au pierit 40 de iepuri și 36 păsări. Au fost salvați zece iepuri, cinci găini și trei câini.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
22.2 ° C
22.7 °
21.6 °
54 %
4.7kmh
16 %
mie
26 °
J
26 °
vin
20 °
S
18 °
D
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi de bine, cine ştie: adică cine e obişnuit să stea ca ficusul în faţa oficialilor, mai bine rămâne la uşă.

EDITORIAL

Cum îi mai place românului să-și complice viața! Ce simplu ar fi fost dacă în locul lui Nicușor Dan astăzi era președinte George Simion!...

EPIGRAMA ZILEI

Ăștia ce-au fost bătuți de Muc Iată, dau vina pe Coșbuc De la care-ar fi învățat Că-i lung Pământul, ba e...plat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...