vineri, mai 10, 2024
AcasăLocal BTVal de aer arctic preconizat săptămâna viitoare

Val de aer arctic preconizat săptămâna viitoare

Vremea se strică în următoarea săptămână și temperaturile vor deveni în mare parte negative din cauza unui val de aer arctic, de origine siberiană, care va traversa întregul continent, de la nord la sud.

Astfel, pe parcursul săptămânii viitoare, vremea va fi deosebit de rece în mare parte din țară.

Regimul termic va fi cu 10-15 grade sub normalul perioadei din calendar, în timp ce temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și 5 grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest.Nopțile și dimineţile vor deveni geroase cu temperaturi minime care pot coborâ până spre -15 grade celsius în depresiuni.

Totodată, vor fi ninsori mai consistente la munte și vânt în regiunile estice şi sud-estice, care va amplifica senzația de frig.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.1 ° C
19.4 °
18.6 °
40 %
3.4kmh
62 %
vin
20 °
sâm
18 °
Dum
17 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Analizând toate trăsăturile și caracteristicile cu care oamenii au fost înzestrați de către Divinitate, constatăm lesne o corespondență clară cu lumea animalelor în ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...