spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTCondamnat după ce a fost prins cu droguri în congelator

Condamnat după ce a fost prins cu droguri în congelator

Un botoșănean care s-a apucat să vândă droguri a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi, pentru trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată. Sentința a fost pronunțată marți, pe 8 martie, de o instanță de judecată a Tribunalului Botoșani, însă hotărârea nu este definitivă.

Procesul a fost unul foarte scurt și asta pentru că tânărul, Cosmin Florin Dănilă, a recunoscut faptele și a cerut să fie judecat în formulă simplificată, pe baza probelor administrate în anchetă. Aflat în arest la domiciliu, tânărul poate formula însă apel.

Prins în urma unui flagrant

Cosmin Florin Dănilă a intrat în colimatorul polițiștilor Antidrog în vara lui 2021. Filat și supravegheat, el a fost capturat în urma unui flagrant organizat în municipiul Cluj-Napoca, cu sprijinul procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul teritorial Arad. Prins în timp ce încerca să vândă 1.013 comprimate ecstasy, în schimbul sumei de 1.000 euro și 7.500 lei, Cosmin Florin Dănilă a fost reținut și ulterior arestat preventiv.

Ulterior, procurorii DIICOT și polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad descins la domiciliul acestuia din comuna Mihai Eminescu, iar în urma percheziției au mai găsit alte circa 1.600 comprimate ecstasy, care erau deținute pentru vânzare. Drogurile erau ținute în congelatorul unei combine frigorifice, care nu era cuplată la rețeaua electrică.

Arestat preventiv, tânărul a stat în spatele gratiilor până luna trecută, când magistrații au decis înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu. Toată această perioadă îi va fi scăzută din eventuala condamnare. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, tânărul va beneficia de prezumția de nevinovăție.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
17.7 °
15 °
69 %
1.8kmh
92 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...