spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTDeputatul Lucian Feodorov este condus pe ultimul drum (video)

Deputatul Lucian Feodorov este condus pe ultimul drum (video)

Botoșăneanul Lucian Feodorov, cel care a fost, până săptămâna trecută, decanul de vârstă al Parlamentului României, este condus, duminică, 20 martie, pe ultimul drum.

În vârstă de 79 de ani, acesta a murit pe patul de spital în dimineața zilei de 16 martie 2022, după ce a stat internat o lună jumătate, în urma unui accident vascular cerebral.

Trupul neînsuflețit a fost depus, joi, la Palatul Parlamentului, apoi adus la Botoșani, la Biserica Ortodoxă de Rit Vechi „Nașterea Maicii Domnului”, biserica lipovenească din Botoșani, în clădirea prăznicarului, spre a fi înmormântat alături de familie.

Oficierea slujbei de înmormântare a început la ora 11.30, în cadrul aceleiași biserici, apoi înmormântarea va avea loc la Cimitirul lipovenesc.

„Dumnezeu să-l așeze la dreapta Lui pe seniorul Lucian Feodorov. Un om cu dragoste de țară, cum pe puțini am văzut în parlament. Să-l ierte Dumnezeu și pe noi toți și să dea Dumnezeu să reușim să avem o țară demnă. (…) A trecut prin două regimuri, cel comunist și așa-zisa democrație, a fost un om echilibrat, și din păcate generația lor n-a trăit să vadă o Românie care să se ridice din genunchi. Sperăm că generația noastră o să apuce, o să facem tot pentru ca visul colegului nostru să se împlinească (…)”, a declarat George Simion, liderul AUR.

Lucian Feodorov a fost, în perioada 2000-2002, secretar general al Comunității Rușilor Lipoveni din România. De asemenea, a fost subprefect al județului Botoșani în perioada CDR (până în anul 2000), dar și director la Întreprinderea Județeană de Transport Local (IJTL), director la Renel. La alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, a fost ales deputat al județului Botoșani, pe listele Partidului Alianța pentru Unirea Românilor.

A fost președintele primei ședințe solemne de validare a membrilor Camerei Deputaților, legislatura 2020-2024.

Dumnezeu să-l ierte!

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
35 %
2.4kmh
58 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...