spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTCurs gratuit de limba arabă organizat de Biblioteca Județeană

Curs gratuit de limba arabă organizat de Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” din Botoșani organizează un curs gratuite de limba arabă dedicate începătorilor. Cursul se adresează persoanelor cu vârsta de peste 8 ani, dornice să se familiarizeze în tainele acestei limbi, aflate pe locul 4 în topul celor mai vorbite limbi de pe mapamond. Acesta se va desfășura în perioada 1 aprilie – 20 mai.

Înscrierile la curs se vor realiza completând formularul de pe site-ul instituției,
www.bibliotecabotosani.ro, până pe 29 martie. Sesiunile cursului vor fi organizate, începând cu data de 1 aprilie, în fiecare zi de vineri, începând cu ora 17:00, la Secția de împrumut carte pentru copii. Înscriere și participarea la curs sunt gratuite. La finalul programului, cursanții vor putea înțelege informații de bază, îndrumări simple, cuvinte și expresii uzuale, vor avea capacitatea de a scrie și a construi propoziții simple sau un text scurt și de a răspunde la întrebări simple.

Trainerul cursului va fi Yasser Elgamal, un vorbitor nativ de limba arabă, cu experiență în acțiuni de voluntariat.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.6 ° C
19.6 °
15.6 °
46 %
3kmh
9 %
Dum
15 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...