marți, iunie 17, 2025
AcasăPulsDe ce a dat prefectul prefecții jos

De ce a dat prefectul prefecții jos

Dornic nu doar să rămâie în istorie ca cel mai abil afacerist dintre prefecți sau ca pușculița șparlamentarului Costel ot penelesedeu, preafericitul prefect Sorin I a pus să se dea jos pozele cu meclele prefecților din trecut, care ornau holul de la intrarea în birăul lui, pre lângă care trecea zilnic și le scuipa (în gând, că altfel nu-i frumos). Dar la nici două steaguri distanță, șăd făloase pozele preșilor de cejeu din trecut, însă nu și din prezent, ceea ce l-a determinat să ieie astă măsură radicală și să libereze locul. Prin această măiastră manevră politică, vrea să-i dea Doiniței, președințița antitrî, păretele curat, ca să-și atârne pozele proprii, cu condiția să le schimbe zilnic, pen-că are măcar de zece mandate. Uite-așa se-ntăresc alianțele politice, cu gesturi mici, dar profunde, dar Doinița tot o poză mare – mare, pusă afară, cât tot pălățoiul administrântorativ, râvnește.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
71 %
7.4kmh
99 %
mar
24 °
mie
25 °
J
27 °
vin
19 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...