spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTZiua Poliției Române, marcată la Botoșani

Ziua Poliției Române, marcată la Botoșani

Polițiștii botoșăneni sărbătoresc mâine, 25 Martie, 200 de ani de la înființarea Poliției Române. Cu acest prilej, va avea loc o manifestare de la ora 11.00, pe Pietonalul Unirii.

În cadrul activității vor fi prezenți polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului de Protecție a Animalelor și Biroului de Siguranță Școlară. De asemenea, vor fi prezentate autospecialele aflate în dotarea Poliției, iar conductorul din cadrul Serviciului Criminalistic va prezenta exerciții de dresaj și disciplină canină cu câinii polițiști din dotarea Poliției.

Decizia de a sărbători pe 25 martie Ziua Poliţiei Române a fost luată în aprilie 2002. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române. În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...