spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăNaționalMedicamente noi pe lista celor compensate și gratuite

Medicamente noi pe lista celor compensate și gratuite

Guvernul a decis vineri, printr-o hotărâre, introducerea pe lista de medicamente gratuite şi compensate, începând cu data de 1 aprilie, a 34 de noi denumiri comune internaţionale destinate tratării afecţiunilor oncologice, sclerozei multiple, diabetului şi unor boli rare.

„HG nr. 720/2008 a fost modificată astăzi prin adăugarea unui număr de 34 de noi denumiri comune internaţionale (DCI). Acestea cuprind (…) molecule noi care sunt destinate tratamentului afecţiunilor pulmonare cronice, afecţiunilor oncologice, scleroză multiplă, diabet, boli rare, între acestea se regăseşte şi tripla terapie necesară pacienţilor cu fibroză chistică”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit G4Media.

Ministerul Sănătăţii a precizat, printr-un comunicat de presă, că Guvernul a aprobat decontarea triplei terapii (Kaftrio) pentru pacienţii cu fibroză chistică. Potrivit comunicatului, moleculele nou introduse pe lista de medicamente gratuite şi compensate vor putea asigura tratarea pacienţilor cu afecţiuni neurologice şi Parkinson, ciroză biliară, boli endocrine şi metabolice, boli cronice ale rinichiului, boli degenerative ale ochiului (glaucom).

De asemenea, sunt medicamente destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, cu diabet zaharat, cu boli rare – hemofilie/talasemie, cu hipertensiune pulmonară, amiotrofie spinală, amiloidoză şi angioedem ereditar.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.8 °
68 %
1.6kmh
7 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
20 °
mie
13 °
joi
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...