spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTBărbat dat dispărut de familie. Polițiștii cer sprijinul populației

Bărbat dat dispărut de familie. Polițiștii cer sprijinul populației

Polițiștii dorohoieni încearcă să dea de urma unui bărbat care nu mai este de găsit de aproape trei zile. Alerta a fost dată duminică, pe 3 aprilie a.c., când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 42 de ani a plecat în data de 01 aprilie a.c., din municipiul Dorohoi înspre București, iar din acel moment familia nu mai reușește să ia legătura cu acesta.

Polițiștii au declanșat procedurile de căutare, iar cu acordul familiei reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean au cerut și ajutorul populației, în speranța că dorohoianul va fi găsit cât mai repede.

Potrivit semnalmentelor oferite de reprezentanții IJP Botoșani, CALIU ALEX RĂZVAN VASILE are o înălțime de aproximativ 1,75 m, o greutate de circa 80 de kg și este șaten. În momentul în care a plecat de la domiciliu, bărbatul era îmbrăcat cu o geacă de culoare albastră, blugi albaștri, iar pe cap purta fes negru.

„Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană, să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a transmis Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...