joi, octombrie 23, 2025
AcasăNaționalO geantă în care s-ar afla un obuz a fost găsită pe...

O geantă în care s-ar afla un obuz a fost găsită pe o stradă din București

Strada Labirint din Bucureşti a fost închisă, sâmbătă, după ce o persoană a anunţat că a găsit o geantă abandonată în care se află un obiect care pare a fi un obuz (n.r proiectil de artilerie), potrivit Digi24.

Potrivit unui comunicat al poliției, incidentul s-a petrecut în această dimineață, când Secția 10 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că pe o stradă, a fost observată o geantă deschisă, în care se află un obiect metalic, degradat, ce pare a fi un obuz.

La fața locului s-au deplasat polițiști, precum și pompieri, urmând ca obiectul să fie ridicat. Se efectuează verificări în vederea stabilirii situației și a condițiilor în care s-a produs evenimentul, potrivit polițiștilor. Vor fi analizate imaginile de pe camerele de supraveghere. Polițiștii vor să afle cum a ajuns acolo obiectul.

Obuz
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
6.3 ° C
10.6 °
5.5 °
93 %
2.8kmh
83 %
J
22 °
vin
16 °
S
14 °
D
16 °
lun
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi micul dejun al unui pacient externat mai devreme.

EDITORIAL

Imaginea și modalitatea de comunicare reprezintă azi două tăișuri eficiente cu care politicienii trec supărător de ușor prin brânza electoratului. Dai bine în poză...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...