luni, august 18, 2025
AcasăLocal BTMașină transformată într-o torță, din cauza unui scurtcircuit

Mașină transformată într-o torță, din cauza unui scurtcircuit

Un autoturism parcat în curtea unui localnic din comuna Viișoara a luat foc, sâmbătă dimineață (n.r. – 23 aprilie a.c.). Proprietarul a observat flăcările și a anunțat pompierii.

„La fața locului au ajuns voluntarii din comună și pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Primii care au ajuns au fost pompierii voluntari. Aceștia au localizat incendiul și au scos mașina din curte, eliminând astfel riscul de propagare a flăcărilor la un alt autoturism, dar și la construcții”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență..

Mașina a ars în proporție de 70%, iar cel mai probabil flăcările au izbucnit din cauza unui scurtcircuit.

✅ Pentru a preveni astfel de cazuri, pompierii vă recomandă să respectați următoarele măsuri:
✔ verificaţi instalaţia electrică;
✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
18.4 ° C
19.6 °
18.3 °
64 %
1.3kmh
56 %
lun
18 °
mar
26 °
mie
31 °
J
36 °
vin
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În curtea Serviciului Judeţean de Ambulanţă se filmează tot ce mişcă.

EDITORIAL

După ce premierul Ilie Bolojan a spus într-un interviu recent pentru Bloomberg că țara este la un pas de incapacitate de plată, inconturnabilul Adrian...

EPIGRAMA ZILEI

Stând întinși pe țărm, la soare, El îi spuse verde-n față: Mă mir cum sufletu-ți mare Stă captiv, după o ață...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...