spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTCălătorie gastronomică în spaţiul european, la Şcoala Profesională de Cooperaţie

Călătorie gastronomică în spaţiul european, la Şcoala Profesională de Cooperaţie

Elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Profesională de Cooperaţie Botoşani au marcat Ziua Europei într-un mod inedit. „Ziua Europei, zi dedicată păcii şi unității în Europa, a fost marcată la Școala Profesională de Cooperație prin activități ce au avut în prim plan importanța acestei zile, însemnătatea, valorile și simbolurile Uniunii Europene. Cum fiecare ţară membră îşi păstrează limba, simbolurile naţionale, cultura, credinţa, tradiţiile și obiceiurile culinare, elevii Școlii Profesionale de Cooperație, sub atenta supraveghere și îndrumare a profesorilor, au studiat și au evidențiat specificul culinar al țărilor din Uniunea Europeană”, a declarat profesorul Mihaela Babiuc.

Elevii de la calificările Bucătar, respectiv Ospătar (chelner), vânzător în unități de alimentație au pregătit mâncăruri specifice țărilor membre UE. „Printre preparatele prezentate de tinerii bucătari s-au aflat: gulașul unguresc, șnițelul vienez, bruschete ca în Italia, salata grecească, micul dejun franțuzesc, salata bulgărească, piroștile poloneze, dar și fasolea cu cârnaţi specifică ţării noastre. Activitatea s-a încheiat cu degustarea preparatelor, o delectare pentru papilele gustative”, a mai spus Mihaela Babiuc.

  

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.2 °
17.6 °
48 %
4.3kmh
8 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...