spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTBărbat reținut pentru înșelăciune prin metoda "șmen". A păcălit o femeie cu...

Bărbat reținut pentru înșelăciune prin metoda „șmen”. A păcălit o femeie cu 1.400 de lei

Un bărbat de 44 de ani, din județul Neamț, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani, sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune. Măsura a fost dispusă sâmbătă, pe 14 mai a.c., după ce anchetatorii au descins la domiciliul acestuia și l-au ridicat pentru audieri. În urma percheziției domiciliare, în locuința suspectului au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri care prezintă interes în cauză. Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Neamț.

„Din cercetări a reieșit faptul că la data de 24 aprilie 2022, în timp ce se afla în incinta unei unități bancare din municipiul Botoșani, în urma unei tranzacții neautorizate de schimb valutar, între acesta și o femeie din orașul Flămânzi, ar fi înșelat-o pe aceasta, cu 1.400 de lei”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. În fapt, femeia ar fi încercat să schimbe o sumă de bani, bărbatul s-a oferit să o ajute, însă, în loc să-i dea suma convenită, individul i-ar fi oferit cu 1.400 de lei mai puțin.

Polițiștii continuă cercetările sun aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
10.5 °
69 %
1.2kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...