vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTSfinţii închisorilor, evocaţi de Asociaţia "Scut Botoşănean"

Sfinţii închisorilor, evocaţi de Asociaţia “Scut Botoşănean”

Vineri, 13 mai, în sala de conferințe a Bisericii Vovidenia, Asociația “Scut Botoșănean” a organizat conferința cu tema „Sfinții Închisorilor”. În cadrul întâlnirii, teologul și publicistul Danion Vasile și părintele profesor Mircea Bejenar le-au vorbit elevilor de la Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” despre importanța mântuitoare a jertfei pătimitorilor din închisorile comuniste.

Conferinţa a marcat 74 de ani de la cele mai mari arestări din istoria României, regimul comunist aruncând atunci în temnițe elitele intelectuale și morale ale țării.

Prin evocarea chipurilor martirilor și eroilor care au pătimit în temnițele roșii, tinerii seminariști au primit modele și repere, atât de necesare în dezvoltarea lor. Împreună am înțeles că prin credința și lupta lor, românii care s-au împotrivit regimului comunist și-au învins vrăjmașii, Dumnezeu arătându-i biruitori chiar și asupra morții“, a declarat Bogdan Cărăuşu, preşedintele Asociaţiei “Scut Botoşănean”.

Bogdan Cărăuşu a ţinut să transmită mulţumiri celor care au făcut posibil acest eveniment.

Le mulțumim pentru osteneală invitaților noștri, publicistul Danion Vasile și părintele Mircea Bejenar! Le mulțumim părintelui paroh Partenie Apostoaie pentru găzduire, părintelui director Dascălu Daniel și reprezentanților IȘJ care au făcut posibilă această întâlnire!“, a mai transmis Bogdan Cărăușu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
9.5 ° C
9.6 °
8.3 °
63 %
2.2kmh
22 %
vin
21 °
S
24 °
D
27 °
lun
23 °
mar
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...