Sfântul Apostol Carp a fost unul din cei 70 de apostoli, următor și slujitor al Sfântului Apostol Pavel, fiindcă ducea scrisorile acestuia la destinatari. A fost hirotonit episcop de Sfântul Apostol Pavel pentru Veria Traciei. Sfântul Apostol Carp a mai predicat Evanghelia și în Creta, unde l-a primit pe Sfântul Dionisie Areopagitul în casa sa.
Sfântul Dionisie mărturisește că Apostolul Carp era un om de o mare curăție a minţii, foarte blând, nevinovat și smerit; că lui însuși Domnul i S-a înfățișat înainte, înconjurat de îngerii Lui; și că el niciodată nu începea să slujească Sfânta Liturghie până ce nu era încredințat mai întâi de o vedere de sus.
Sfântul Carp a convertit mulți păgâni la creștinism. Asemenea, pe iudei, mustrându-i, i-a învățat să creadă că Hristos, Cel răstignit de ei, este Dumnezeu adevărat și făcătorul tuturor.
A fost ucis cu sălbăticie și cu nemilostivire de ceilalți iudei ce nu crezuseră. Prin cinstitele lui moaște se dau multe tămăduiri bolnavilor, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Nemurirea sufletului
Sfaturi duhovnicești
Într-o școală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Văzând chipurile nedumerite ale micuților, domnul profesor scoase un ceas mare de masă și îl arătă tuturor:
– Vedeți cum merge acest ceas ? Ca și un om care trăiește, tot astfel ceasul ticăie și rotițele lui se învârt.
După aceea, a pus ceasul pe catedră, i-a demontat cu grijă carcasa de metal și a scos mecanismul plin de rotițe mici, ce continuau să se învârtă.
– Vedeți, chiar dacă am scos motorașul din carcasă, el continuă să meargă. Tot așa și sufletul, când părăsește trupul, după moarte, continuă să trăiască. Sufletul este nemuritor și, de aceea, trebuie să ne îngrijim nu doar de trupul nostru, ci și de suflet. Sufletul trebuie să fie mereu curat, fără răutate și fără păcat, fiindcă doar așa el poate primi lumina binecuvântată a dragostei dumnezeiești.
Suferința poate să ne facă mai puternici
Un om nu putea să vadă niciun lucru frumos şi sănătos. Când într-o oază dădu de un palmier tânăr în creștere, lua o piatră mare şi o așeză în mijlocul coroanei palmierului. Apoi plecă mai departe cu un zâmbet ironic. Palmierul căuta să-şi arunce povara. Se scutură şi se îndoi, dar nu reuși. Își înfipse rădăcinile mai adânc în pământ, până când acestea ajunseră la un misterios izvor de apă. Această putere din adâncimi şi căldura soarelui din înălțimi îl făcură să devină un palmier regesc care putea să ridice şi piatra.
După ani de zile omul trecu din nou pe acolo să se veselească cu palmierul ciung. Atunci puternicul palmier își plecă coroana, îi arătă piatra şi-i spuse: „Trebuie să-ţi mulțumesc. Povara ta m-a făcut puternic”.
Preot Olivian SANDU
