marți, iunie 17, 2025
AcasăLocal BTIulian Rotariu, pe locul 2 în ultramaratonul The Track din Namibia

Iulian Rotariu, pe locul 2 în ultramaratonul The Track din Namibia

Botoșăneanul Iulian Rotariu continuă să uimească lumea prin forța, determinarea și ambiția cu care susține cauza copiilor cu autism din Botoșani, alergând în cele mai extreme condiții. Chiar dacă nu a reușit să ocupe prima treaptă a podiumului la ultramaratonul din deșertul Namibiei, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani în cursele de anduranță la care a participat, locul secund este mai mult decât onorant.

Nu doar că a reușit să termine cursa de 520 de kilometri, spre deosebire de alți opt concurenți care au abandonat competiția după primele etape, dar a fost un adversar puternic pentru elvețianul Marco Jaeggi, ocupantul locului 1. Mai mult, două zile consecutiv, a trecut primul linia de finish.

rezultatele înregistrate după ultima etapă

„Iulian, ești numărul 1 în inimile noastre, ale copiilor cu autism din Botoșani, ale multor români și îți mulțumim pentru efortul depus. Rezultatele tale sunt cu atât mai impresionante, cu cât tu nu ești sportiv de performanță. Felicitări și recuperare ușoară! Așteptăm să te întorci sănătos acasă, la familia ta!”, a fost mesajul transmis de colegii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

The Track Namibia este unul dintre cele mai grele ultramaratoane din lume. Pe lângă distanța de 520 km (parcursă în nouă etape), concurenții au avut de înfruntat temperaturi extreme, ziua peste 50 de grade, noaptea sub zero grade.

Organizat de „Canal Aventure”, ultramaratonul „The Track” din Namibia s-a desfășurat în perioada 18 – 27 mai a.c., în Africa. Concurenții au avut de parcurs distanța totală de 520 de kilometri, în nouă etape. La startul competiției s-au înscris 19 sportivi, Iulian Rotariu fiind singurul român înscris în această cursă de anduranță.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
69 %
2.7kmh
97 %
mar
24 °
mie
25 °
J
26 °
vin
20 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...