spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTDoina Federovici, felicitată cu ocazia zilei de naștere

Doina Federovici, felicitată cu ocazia zilei de naștere

Președintele Consiliului Județean (CJ), Doina Federovici, a împlinit astăzi 48 de ani și a petrecut ziua la serviciu, alături de colegi. Angajații CJ i-au urat „La mulți ani” de dimineață, după care biroul său a fost luat cu asalt de apropiații care au ținut să o felicite.

Printre cei care au dorit să-i adreseze urări de fericire s-au numărat primari, consilieri județeni sau locali, șefi de instituții și colegi din PSD, care au venit la biroul din Palatul Administrativ și i-au oferit buchete de flori sau aranjamente florale. Șirul celor care au dorit să-i ureze „La mulți ani” a fost completat de colaboratori, reprezentanți ai ONG-urilor sau asociațiilor profesionale.

Au existat și adevărate „delegații” din partea unităților din subordine, cum a fost cazul celor de la Nova Apaserv, unde directorul general Liviu Ștefan a mers să o felicite însoțit de consilierul personal Dan Ionescu și de directorul adjunct Doru Constantin. Din cauza numărului mare al celor care au dorit să-i adreseze urări de bine, dar și a activităților cotidiene, au existat momente din zi în care secretariatul a fost plin de persoane. Prin urmare, s-a întâmplat ca unii să aștepte și câteva minute până ce au reușit să intre în Cabinetul nr. 1 din CJ, care a fost transformat într-o mare de flori.

Doina Federovici a fost gratulată și pe pagina sa de Facebook, unde a primit sute de urări din partea cunoscuților.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
17 ° C
19.8 °
16.6 °
44 %
5.2kmh
27 %
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...