spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTRețele de gaze pentru cinci comune finanțate prin PNI „Anghel Saligny”

Rețele de gaze pentru cinci comune finanțate prin PNI „Anghel Saligny”

Proiectele de alimentare cu gaze naturale a cinci comune din județ vor fi finanțate prin intermediul Programului Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”. Este vorba de proiectele de înființare a rețelelor de distribuție gaze naturale în comunele Răchiți și Stăuceni și cel al Asociației de Dezvoltare Intercomunitare din care fac parte comunele Sulița, Albești și Trușești.

Proiectele de înființare a rețelelor de distribuție gaze naturale în comunele Răchiți, Stăuceni, Sulița, Albești și Trușești au fost aprobate de către Ministerul Dezvoltării și vor fi finanțate prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Cele trei proiecte reprezintă 4% din totalul proiectelor de pe această axă aprobate de către minister.

Proiect în valoare de 48 milioane de lei

Proiectul comunei Răchiți are o valoare de 48 de milioane de lei, cel al comunei Stăuceni de 24 milioane de lei, iar cel al ADI Sulița – Albești – Trușești de 130 de milioane de lei. Prin urmare, este vorba de peste 40 de milioane de euro, bani care vor fi alocați de Guvern pentru dezvoltarea județului Botoșani.  Cele trei proiecte aprobate fac parte din rândul proiectelor preluate de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Celelalte proiecte depuse în cadrul PNI „Anghel Saligny” de către autoritățile locale botoșănene vor fi evaluate și aprobate în perioada următoare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.6 ° C
22.6 °
22.6 °
75 %
5.1kmh
92 %
lun
20 °
mar
25 °
mie
17 °
joi
16 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...