spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTBotoşănean acuzat de crimă la Suceava

Botoşănean acuzat de crimă la Suceava

Un botoşănean a ajuns să fie reţinut de poliţiştii din Suceava după ce a fost acuzat de omor. R.F. l-ar fi înjungiat mortal pe un bărbat în vârstă de 46 de ani, cunoscut în mediul celor care hoinăreau pe străzi, în timp ce se afla în parcul din apropiere de sensul giratoriu din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava.

Potrivit Monitorul de Suceava, crima a fost comisă în noaptea de miercuri spre joi. Victima, I. A. a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava, unde a decedat câteva ore mai târziu. Bărbatul avea tăieturi în zona gâtului și a gurii. Necropsia a confirmat ulterior moartea violentă.

Judiciariștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au demarat o anchetă, au analizat imagini video din zonă și au stabilit că în urma unui conflict între oameni ai străzii victima a fost tăiată cel mai probabil cu un cutter. Suspectul de omor este un botoşănean din același mediu al oamenilor străzii.

Acesta este deja reținut în arest și urmează a fi înaintat în fața Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.6 ° C
22.6 °
22.6 °
75 %
5.1kmh
92 %
lun
20 °
mar
25 °
mie
17 °
joi
16 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...