spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTTânără încătușată în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca. Era urmărită internațional

Tânără încătușată în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca. Era urmărită internațional

O tânără din Republica Moldova, care era urmărită prin Interpol, a fost capturată de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca. Căutată de autoritățile judiciare din Germania pentru mai multe furturi, tânăra, Maria Răducan, a fost reținută și dusă în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Astăzi, tânăra va fi prezentată în instanță în vederea confirmării mandatului european de arestare emis pe numele ei.

În vârstă de 29 de ani, tânăra s-a prezentat duminică, pe 5 iunie, în jurul orei 20.30, în PTF Stânca pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, fiind pasageră într-un autoturism care se îndrepta spre Germania.

„La controlul de frontieră s-a constatat că pe numele acesteia figurează un mandat european de arestare emis de autorităţile din Germania pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt pe teritoriul acestui stat. Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, a declarat Tatiana Radu, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.5 ° C
23.8 °
22.2 °
57 %
3.3kmh
100 %
mar
21 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
21 °
sâm
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...