spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTGafe în trafic plătite cu dosare penale

Gafe în trafic plătite cu dosare penale

Trei șoferi vor fi anchetați penal, după ce au fost prinși în neregulă, în urma unor controale făcute în trafic de către polițiști. Toate cele trei cazuri au fost înregistrate marți, pe 7 iunie a.c., seria fiind deschisă în municipiul Botoșani, unde polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Tudora.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit că cel de la volan avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, din luna martie a.c.

La scurt timp, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiului Dorohoi. După ce au solicitat documentele, polițiștii au realizat că autoturismul avea autorizația provizorie de circulație expirată, din luna mai 2021.

Tot la Dorohoi, polițiștii au oprit pentru control, pe bulevardul Victoriei, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiu. Și în acest caz, verificările au scos la iveală că mașina avea autorizația provizorie de circulație expirată din februarie a.c.. În toate cazurile au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...