joi, mai 9, 2024
AcasăLocal BTCampanie de strângere de fonduri pentru copiii cu rezultate bune la învățătură

Campanie de strângere de fonduri pentru copiii cu rezultate bune la învățătură

Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor susține la studii 100 de copii și tineri din mai multe județe, printre care și Botoșani. Astfel, în perioada 15 iunie -1 5 iulie se va desfășura o campanie de strângere de fonduri pentru a-i putea susține la studii în anul școlar/universitar 2022-2023.

Grupul țintă sunt copiii din  Iași, Botoșani și Neamț, care provin din familii numeroase cu peste 7 copii și au rezultate foarte bune la învățătură.

Proiect început din 2016

Pro Vita Iași derulează din anul 2016 proiectul de susținere la studii care are ca scop sprijinirea parcursului educațional și profesional al copiilor din cadrul Programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sf. Stelian”.

În prezent, în cadrul proiectului vor fi oferite 100 de burse lunare de studiu de 200 de lei pe care le folosesc pentru a-și asigura nevoile de bază, dar și pentru aprofundarea studiului și pregătirea pentru viitor.

”În completarea bursei, am dezvoltat special pentru ei și un program de dezvoltare personală, orientare vocațională și consiliere în carieră. Prin participarea la atelierele și workshopurile organizate îi ajutăm să găsească răspunsurile la întrebările care îi preocupă, să își dezvolte diverse abilități și să își crească stima de sine. Timp de o lună, începând de astăzi, vom spune povestea bursierilor Pro Vita Iași, adevărate lecții de viață despre cum să îți urmezi visul”, au transmis reprezentanții Pro Vita Iași.

Mai multe detalii despre acest proiect găsiți pe www.facebook.com/ProVitaIasi

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.6 °
9.9 °
80 %
0.7kmh
100 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
18 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...