vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTAmendă de 30.000 de lei pentru deșeuri abandonate pe un teren

Amendă de 30.000 de lei pentru deșeuri abandonate pe un teren

Proprietarul unui teren din orașul Flămânzi a fost amendat cu 30.000 de lei de comisarii de mediu, după ce pe amplasamentul cu pricina au fost găsite o sumedenie de deșeuri abandonate. Verificările au avut loc pe 16 iunie a.c., când o echipă de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Botoșani a constatat, în prezența reprezentantului legal al proprietarului imobilului, prezența deșeurilor, altele decât cele rezultate din deteriorarea clădirilor, respectiv deșeuri menajere, deșeuri textile, deșeuri de ambalaje din plastic, deșeuri din plastic, inclusiv de la cabluri electrice, anvelope uzate, deșeu tablă învelitori acoperiș, deșeuri vegetale și furaje depreciate.

Întrucât proprietarul nu a luat măsuri de salubrizare a amplasamentului, fapt ce constituie obligație prevăzută de legislația de mediu, a fost aplicată o amendă contravențională de 30.000 lei. Totodată, bărbatul a fost somat ca în termen de o lună, respectiv până la data de 20 iulie a.c., să salubrizeze zonele în care au fost găsite deșeurile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
67 %
1.5kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...