Este cinstită pe 7 iulie. Sfânta Chiriachi a trăit în secolul al III-lea, în vremea împăratului Diocleţian. Sfânta Chiriachi s-a născut din părinți creștini, într-o duminică. Acesta a fost și motivul pentru care Dorotei și Evsevia, părinții ei, i-au pus numele Chiriachi, care în limba greacă înseamnă duminică. Sfânta Chiriachi a refuzat multe cereri de căsătorie, invocând că ea este logodită cu Mirele Ceresc și că-şi dorește să moară fecioară. Unul dintre pretendenții respinși i-a spus împăratului Diocleţian că Sfânta Chiriachi este creștină. Din momentul aflării acestei veşti, Sfânta Muceniță a fost supusă la multe chinuri. Acoperită de răni din cap până în picioare, ea a fost tămăduită în chip minunat de un înger. În urma acestei minuni, mulți păgâni au crezut în Hristos și au primit moartea mucenicească.
Sfânta Chiriachi i-a spus ighemonului: „Vezi bine ca nicicum nu mă poți întoarce de la credința mea. Căci de mă arunci în foc, mai înainte de mine Cei Trei Tineri în foc au fost aruncați și prin credință s-au mântuit; iar de mă arunci la fiare, mai înainte de mine marele Daniil Prorocul la fiare a fost aruncat, dar prin credință s-a mântuit; iar de mă arunci în mare, mai înainte de mine Iona Prorocul a fost în pântecele chitului trei zile și trei nopți și prin credință s-a mântuit; dacă tăișului sabiei mă dai, mai înainte de mine Cinstitul Botezător Ioan sabiei a fost dat și credincioșia lui l-a mântuit. Căci ca și tuturor acestora, mie viața îmi este a muri pentru Hristos.”
În urma acestor cuvinte, Sfânta Muceniță Chiriachi a fost ucisă prin tăierea capului.
Mâna dreaptă a Sfintei Chiriachi se află în Catedrala episcopală din Huși din anul 1763, de când episcop al Hușilor a fost Iacob Stamate, viitorul Mitropolit al Moldovei. În timpul păstoririi sale, mâna dreaptă a Sfintei Chiriachi a fost primită în dar de la Marea Lavră din Muntele Athos, pentru că acest vrednic ierarh a plătit datoriile pe care Marea Lavră le avea către Poarta Otomană.
Monahul şi scorpionul
Un monah stătea pe malul fluviului Gange şi medita adânc asupra naturii. Când își deschise ochii, observă un scorpion care căzuse în apă şi lupta cu disperare să-şi salveze viaţa. Plin de milă, monahul băgă mâna în apă şi scoase scorpionul la mal. Acesta însă îl înțepă teribil de tare pe salvator.
După un anumit timp, când își deschise ochii din nou, monahul observă că scorpionul căzuse din nou în apă şi amenința să se înece. Din nou îl salvă monahul şi acesta îl înțepă pentru a doua oară așa de tare încât monahul ţipă.
Când se repeta cazul pentru a treia oară, un ţăran care observă de departe toate acestea îi spuse monahului: „Dar de ce o ajuți pe această biată creatură, dacă în loc să-ţi mulțumească îți provoacă numai dureri?”
„Amândoi urmăm naturile noastre, răspunse monahul. Ţine de natura scorpionului să înțepe şi de a mea să pun în practica milă şi iubirea”.
Preot Olivian SANDU
