spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăNaționalMinistrul Familiei anunță un sprijin financiar pentru gravidele aflate în situații de...

Ministrul Familiei anunță un sprijin financiar pentru gravidele aflate în situații de risc

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a dat astăzi detalii despre sprijinul pentru nou-născuți, pe scurt un trusou, în valoare de 2.000 de lei pentru fiecare bebeluș.

Femeile aflate în situații de risc, și care devin mame, vor primi un ajutor financiar începând cu anul acesta! Susțin și sprijin decizia luată de Guvernul României de a aloca 12 milioane de €, din fonduri europene, pentru trusoul destinat nou-născutului. O felicit pe Roxana Mînzatu, fost ministru al Fondurilor Europene și actual secretar de stat în Guvern, pentru că a făcut posibil acest proiect„, a anunțat Gabriela Firea pe Facebook.

Prin acest proiect primesc sprijin mamele care se află în situații de risc, cele care primesc venitul minim garantat, femeile care au fost victime ale violenței domestice, mamele cu dizabilități, chiar și mamele minore pe care ar trebui să le avem într-un număr cât mai mic.

Banii ar urma să fie oferiți sub forma de tichete, în maximum trei luni de la momentul nașterii și vor putea fi folosiți de proaspeții părinți doar pentru a cumpăra produse destinate nou-născuților.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse susține acest proiect și oferă sprijin, dacă va fi nevoie, serviciilor sociale din toată țara când vor fi distribuite aceste tichete sociale. Proiectul este gestionat de Ministerul Investițiile și Proiectelor Europene cu ajutorul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului de Finanțe, a prefecturilor și primăriilor din întreaga țară.

Părinții au nevoie de acest sprijin, mai ales dacă analizăm cifrele demografice. Anul trecut, s-au născut cei mai puțini copii din ultimul secol. Mulți tineri au renunțat la gândul de a fi părinți din cauza situației economice îngreunate de pandemia din ultimii doi ani”, a transmis Ministrul Familiei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
56 %
0.5kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...