miercuri, octombrie 15, 2025
AcasăLocal BTMoarte învăluită în mister în drum spre ambulanță

Moarte învăluită în mister în drum spre ambulanță

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost adus mort cu o maşină privată venită în întâmpinarea unei ambulanţe. Cadrele medicale nu au mai putut face nimic şi presupun că bărbatul şi-ar fi rupt gătul.

Bărbatul era originar din Ştiubieni, dar lucra la o fermă din localitatea Negreni. Potrivit angajaţilor de acolo, la un moment dat acesta a căzut de pe o scară şi s-a lovit la cap. Ulterior, acestuia i s-a făcut rău şi a căzut inconştient, moment în care cei din jur au sunat la 112. Cei de la telefon au spus că aduc bărbatul cu o maşină particulară în întâmpinarea ambulanţei, care a fost trimisă de la Săveni. În dreptul localităţii Ştiubieni, ambulanţa s-a intersectat cu maşina în care era bărbatul rănit, doar că acesta nu mai respira. „Pacientul nu avea activitate cardiacă. Au fost imediat începute manevrele de resuscitare cardio-pulmonară, dar din păcate fără niciun rezultat. Nu a fost niciun moment şansa ca inima să repornească”, a precizat un cadru medical din Serviciul Județean de Ambulanţă.

Cadrele medicale au constatat decesul, după care au anunţat poliţia, care a demarat imediat o anchetă. Deşi angajaţii de la fermă spun că bărbatului i s-ar fi făcut rău, cadrele medicale suspectează şi o leziune la nivelul coloanei cervicale, care ar fi putut cauza decesul. Din acest motiv, poliţiştii au solicitat efectuarea unei autopsii. „În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Ancheta este în desfăşurare momentan. În urma concluziilor medico-legale vor fi luate măsurile care se impun”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
6.2 ° C
8.8 °
6.1 °
84 %
1kmh
76 %
mie
7 °
J
14 °
vin
15 °
S
15 °
D
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La prefectură videoconferințele ies din dulap.

EDITORIAL

Serghei, băiatul ăla de-i legat de Anisia care în stand-up-urile sale nu face deloc economie la cuvintele care încep cu „p”, „f” sau „c”,...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...