marți, august 26, 2025
AcasăLocal BTMotociclist ajuns la Urgențe după o neacordare de prioritate

Motociclist ajuns la Urgențe după o neacordare de prioritate

Un tânăr în vârstă de 32 de ani a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident de motocicletă.

Evenimentul rutier s-a produs duminică după-amiază, pe strada Dimitrie Pompeiu, la intersecția cu strada Doboșari, din Botoșani.

Accidentul s-a produs după ce un alt bărbat, în vârstă de 61 de ani, care conducea un autoturism marca Dacia Sandero, a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate de trecere tânărului de 32 de ani care conducea o motocicletă.

Șoferul a încercat să vireze stânga, însă nu a observat motociclistul, care a lovit mașina.

În urma accidentului, motociclistul a fost preluat și transportat la Spitalul Județean de Urgență cu un echipaj de ambulanță. “Pacientul a suferit o serie de contuzii minore și escoriații. A fost supus mai multor investigații, care nu au evidentiat leziuni grave. Ulterior a plecat la domiciliu, cu recomandări”, a precizat medicul specialist în medicina de urgență Dănuț Panaitescu, din cadrul UPU-SMURD.

Cazul a intrat în atenția polițiștilor botoșăneni, care au declanșat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. “A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. La finalizarea anchetei vor fi dispuse măsurile care se impun”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
34 %
4.3kmh
5 %
mar
25 °
mie
29 °
J
33 °
vin
34 °
S
36 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copac împodobit cu berze pe marginea şoselei la Stăuceni.    

EDITORIAL

Unul dintre principalele motoare ale dezvoltării și emancipării omenirii este, fără doar și poate, informația. Un adevăr cunoscut în detaliu de bogata familie Rothschild,...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a zis, ca să fie bine, Să-i pun o poză cu mine. I-am răspuns că-n Botoșani A fost una-n Miorcani...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...