duminică, mai 19, 2024
AcasăLocal BTSe caută fonduri pentru reabilitarea Muzeului Judeţean

Se caută fonduri pentru reabilitarea Muzeului Judeţean

Clădirea Muzeului Judeţean Botoşani necesită lucrări urgente de reabilitare. Fost sediul al Prefecturii Botoşani, imobilul a ajuns într-o avansată stare de degradare, care nu este compatibilă cu statutul unei instituţii de cultură. Demersurile vizând obţinerea unei finanţări care să acopere costul lucrărilor au fost demarate în urmă cu şase ani.

„Şi Lucia Pârvan, fostul direct al muzeului, a depus memorii. Din păcate, fondurile necesare reabilitării au fost estimate la aproximativ cinci milioane de euro, bani imposibil de alocat de la bugetul judeţului”, a declarat Aurel Melniciuc, directorul instituţiei.

Potrivit oficialului, se ia în calcul obţinerea unei finanţări în cadrul exerciţiului financiar european 2014-2020.

„Procedurile a tot ce înseamnă expertiză tehnică, realizarea proiectului,  studiului de fezabilitate, cadastru, alte documentaţii au fost foarte anevoioase şi, din cauza contestaţiilor, s-a ajuns abia acum în perioada în care să fie semnat contractul pentru realizarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI), fără de care nu poate fi depus proiectul şi atunci există şi riscul de a nu putea fi depus proiectul în timpul util”, a explicat Aurel Melniciuc, adăugând că speranţele sunt legate de o finanţare europeană, chiar şi într-o fază de redistribuire a fondurilor, deoarece cu întârzieri în întocmirea documentaţiilor s-au confruntat şi alte instituţii din ţară.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
9.2 ° C
11.6 °
8.9 °
93 %
2.3kmh
5 %
Dum
21 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
23 °
joi
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...