joi, august 21, 2025
AcasăPulsPoze pentru posteuritate

Poze pentru posteuritate

După lupte seculare, care au durat de când a început mandatul, Doinița, prejedințița cejeului, a găsit un prilej de ocazie să taie și ea o panglică. Dar nu ca deputatul Costel, ot penelesedeu, carele a inaugurat și sfințit un contor de gaz, nu. Doinița va inaugura Urgențele de la șpital, refăcute mai întâi prost, apoi greșit și în final aproape gata. A arenjat cu colegul Rafila să vie și să se minuneze, a pohtit popor de șăfi pesediști la inaugurare ca să-i câte osanale, atât de mulți că nu-i clar unde-or să-ncapă. Cum e știut că o poză face cât 1000 de cuvinte, cu acest prilej se va poza mneaei după pohta inimii, nonstop, cam cât de-o bibliotecă municipală, iar asta fără focurile de artificii de după.

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
27.8 °
26.6 °
37 %
2.2kmh
35 %
J
31 °
vin
29 °
S
25 °
D
20 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Aşa se vine sau se pleacă în străinătate. Cu pachete care nu ar avea nicio şansă să încapă la avion.

EDITORIAL

Știrea conform căreia parcul de la ieșirea din Botoșani către Suceava (Aventura Park) a fost vandalizat m-a făcut să merg la fața locului ca...

EPIGRAMA ZILEI

De-aproape vreo 30 de ani, Ai noștri din străinătate Ca să câștige mai mulți bani, Sparg norme dar și ... bancomate!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...