vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTTineri reținuți pentru furt. Unul dintre ei este minor

Tineri reținuți pentru furt. Unul dintre ei este minor

Trei tineri din județ cu vârste de 17, 20 și 21 de ani, din comuna Răchiți, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind acuzați de furt calificat.

„La data de 27 iulie 2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a trei tineri de 17, 20 respectiv 21 de ani, toți din comuna Răchiți, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat”, se arată în comunicatul emis de IPJ.

Tinerii au fost escortați și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. Potrivit reprezentanților IPJ, cei trei sunt bănuiți că în perioada 21 – 24 iulie a.c. ar fi sustras circa 170 de metri de cabluri de telefonie din rețelele aflate pe raza comunei Răchiți. Faptele au fost comise în condițiile în care cei trei tocmai fuseseră trimiși în judecată pentru alte furturi asemănătoare comise la începutul acestui an în Socrujeni și Gorbănești, doi dintre ei fiind plasați sub control judiciar, iar cel de-al treilea fiind în arest la domiciliu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
67 %
1.5kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...