spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTSlujbă de pomenire a Patriarhului Teoctist, la Casa Memorială din Tocileni

Slujbă de pomenire a Patriarhului Teoctist, la Casa Memorială din Tocileni

Autoritățile și localnicii din comuna Stăuceni se pregătesc să-l omagieze pe cel mai important fiu al comunității. Mâine, 30 iulie, la 15 ani de la trecerea la cele veșnice a Patriarhului Teoctist, comunitatea va avea oaspeți de seamă.

ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de înalți ierarhi, preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie la Casa Memorială „Teoctist Patriarhul”, din Tocileni – Stăuceni. Sfânta Liturghie va începe la ora 7:30 și va fi urmată de slujba de pomenire a Patriarhului Teoctist.

Tot mâine va fi citit și mesajul Patriarhului Daniel, intitulat “Patriarhul Teoctist – o lumină în timpul vieții și peste timp”.

La eveniment sunt așteptați ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ofiali care l-au cunoscut pe Patriarhul Teoctist, reprezentanți ai familiei Patriarhului, preoți și credincioși din Botoșani și de pretutindeni.

Potrivit rânduielilor, după slujba de pomenire vor fi împărțite bucate tradiționale.

Cei prezenți vor merge apoi în cimtirul din satul Victoria, unde vor fi rostite rugăciuni la mormintele părinților Patriarhului, Dumitru și Marghioala Arăpașu. Programul va mai include vizitarea Bisericii cu hramul “Nașterea Maicii Domnului”, ctitorie a Părintelui Patriarh Teoctist.

„Mănăstirea satului meu”

Așa după cum a precizat Cozmin Epuraș, primarul comunei Stăuceni, Patriarhul Teoctist vorbea mereu cu drag de locurile natale.

Așadar, eu am ieșit, pot zice, dintr-o mănăstire, care era satul meu natal, adăpostit între colinele blânde ale Botoșanilor, cu datini frumoase și oameni credincioși, cu prunci sănătoși și tineri plini de virtuți…Am ieșit din mănăstirea satului meu și am intrat în altă mănăstire, la Vorona, ce se afla la vreo 30 – 40 kilometri de casă, dar care atunci mi se părea foarte departe, dincolo de orizont„, spunea Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist.

Părintele Patriarh Teoctist, pe numele de mirean Teodor Arăpaşu, s-a născut pe 17 februarie 1915, în satul Tocileni – comuna Stăuceni. În anul 1928 a intrat ca frate la Schitul Sihăstria Voronei, fiind tuns în monahism pe 6 august 1935, la Mănăstirea Bistrița. Între anii 1940 – 1945 a urmat Facultatea de Teologie din București. Pe 25 septembrie 1977 a  fost ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei.

La 9 noiembrie 1986, în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc, a fost ales ca Arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Teoctist a fost întronizat la 16 noiembrie 1986 în Catedrala Patriarhală din București de către mitropoliții țării, Antonie al Transilvaniei, Nestor al Olteniei și Nicolae al Banatului, în prezența membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului și Bulgariei, a reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe, Bisericii Romano-Catolice, Bisericilor Protestante și a reprezentanților forurilor de Stat. Patriarhul Teoctist a trecut la cele veșnice pe 30 iulie 2007.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.9 ° C
19.6 °
17.8 °
63 %
4.9kmh
100 %
mar
17 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
21 °
sâm
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...