luni, iunie 16, 2025
AcasăLocal BTSpitalul ţinut sub cheie este o enigmă şi pentru ministru (video)

Spitalul ţinut sub cheie este o enigmă şi pentru ministru (video)

Spitalul de boli cronice şi îngrijiri paliative, început în toamna anului 2017, şi care zace cu lacătul pe uşă, este o enigmă şi pentru şefii Sănătăţii. Venit la Botoșani pentru inaugurarea Unităţii de Primire Urgențe, ministrul Alexandru Rafila a părut cu totul surprins de această problemă.

Acesta a fost întrebat ce părere are despre faptul că la Botoșani un spital nou-nouţ este ţinut sub lacăt de mai bine de un an de zile. Acesta s-a limitat în a răspunde scurt. „Nu ştiu despre ce este vorba”, a spus acesta.

Preşedintele CJ, Doina Federovici, aflată lângă el, i-a şoptit însă să stea liniştit, deoarece nu este treaba ministerului. „Este la Compania Naţională de Investiţii”, i-a şoptit aceasta ministrului.

Cu arta de a pasa responsabilitatea de la unii la alţii dusă la rang de artă, singura certitudine este că o unitate sanitară nouă stă în continuare sub lacăt. Asta în timp ce autorităţile judeţene tocmai s-au lăudat că vor să mai construiască trei spitale în judeţ.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
26.2 ° C
26.6 °
25.5 °
43 %
3.5kmh
54 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...