spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTProprietarii de câini agresivi s-au trezit cu polițiștii la poartă. Verificările s-au...

Proprietarii de câini agresivi s-au trezit cu polițiștii la poartă. Verificările s-au soldat cu amenzi

Joi, pe 11 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au organizat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a legislației în vigoare, privind regimul de deținere al câinilor periculoși și/sau agresivi. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, au fost verificați 10 deținători și 13 câini, din categoria celor periculoși.

„În urma neregulilor constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.500 de lei, pentru faptul că nu au fost respectate, în totalitate, condițiile de deținere prevăzute de lege pentru această categorie de animale”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Totodată, deținătorilor de câini li s-a adus la cunoștință obligativitatea asigurării standardelor minime de bunăstare și a condițiilor de trai a animalelor pe care le dețin, pentru prevenirea încălcării legislației incidente.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
13.2 ° C
13.8 °
10.5 °
71 %
2kmh
11 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
17 °
joi
17 °
vin
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...