spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTMoarte cumplită la doi paşi de casă

Moarte cumplită la doi paşi de casă

Un bărbat din Botoşani a avut parte de un sfârşit cumplit când mai avea câţiva paşi până acasă.

În vârstă de 50 de ani, acesta locuia într-un cartier din marginea oraşului. Duminică la amiază, acesta a ieşit din casă pentru a merge la cumpărături în apropiere. La întoarcere spre casă, însă, i s-a făcut rău şi la un moment dat a căzut din picioare aproape de curte.

Acesta fost găsit fără suflare, de un vecin, câteva zeci de minute mai târziu. Bărbatul a sunat imediat la 112, iar la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD cu medic. „Din păcate nu s-a mai putut face nimic. Pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator şi în ciuda manevrelor de resuscitare nu s-a putut restabili pulsul. A fost declarat decesul la faţa locului”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor, care au deschis un dosar penal. „A fost deschis un dosar pentru ucidere din culpă, fiind dispusă efectuarea unei autopsii. După rezultatul acesteia vor fi dispuse măsurile corespunzătoare”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8.7 ° C
12.7 °
7.8 °
70 %
2.4kmh
23 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...